Sa scrii memorii in nunate absurde iradiind frustrare ireparabila poate. Sa cersesti putina indurare timpului. Totul a devenit doar o calatorie permanenta, in cautarea destinatiei perfecte, docile, indurabile. Controverse imi ating/inca nu lovesc/ ratiunea precum grindina atinge zgomotos, acoperisuri fisurate din grinzi. Cresc orizonturi de speranta si uneori intunericul sau in cazul cel mai fericit, ceata, obtureaza posibile rasarituri. Sorii devin indecisi cand orice unda a vreunei dezamagiri propaga teama. Vreau doar sa dorm pana scheletul iubirii de-a trai nu-mi va mai permite sa stau locului, pana s-ar odihni "abilitatea" de-a constientiza, pana o sa ma impinga ratiunea sa caut un indiciu ca inca mai respir.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu