Incepe tumultul, vuietul. Se clatina tot Universul si lacrimile plang si bat la porti cristaline implorand sa evadeze, a durere, a oboseala, de atata ura. A raspuns bizar, incontrolabil, a raget intr-o noapte calma cu cerul instelat.
Imi doresc sa-ti iau masca de pe chip si s-o sparg de stancile din valuri. Vreau sa-ti vad fata insangerata, mutilata, si sa-ti observ reactiile animalice, turbarea, nebunia.
Desarta nebunie fumegand a moarte simt in pantece, in ochi. Viata asta e un carusel morbid. tacneala mea e un rest de pace. Nebunia mi-ar aduce pace.
Sustii ca ma iubesti. Uneori mi-a fost de-ajuns sa vorbesc cu Dunarea..si s-o rog sa-mi duca soaptele pana la tine. Soapte simple, adevaruri simtite, vii.
Asta a fost, azi e doar iubirea..cel putin deocamdata. Las-o sa ramana asa, nu rani iar..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu