Acum 3 saptamani:
This innocence is brilliant
I hope that you will stay
This moment is perfect
Please don`t go away
I need you now..
Ciudata dimineata, si noapte..mai tot. Cel putin mi-ai dat si mie o parte din tine. E un inceput. Imi e dor de tine..si-as vrea sa fie bine.
This innocence is brilliant
I hope that you will stay
This moment is perfect
Please don`t go away
I need you now..
I want my innocence back!
A 2-a zi:
Depresia din decembrie..sau cand ai nevoie de-o imbratisare si nu e nimeni sa ti-o ofere.
Who's that girl?
Azi am avut cateva sclipiri in ciuda starii de coma..Ii ziceam cuiva ca ma duc la o tigara.."s-o trag pe toata-n piept..uneori ma anesteziaza..iar gandurile mele se amesteca in fum...si se pierd exact ca el".
Devin experta in singuratate. In stare, in exprimarea ei, in adaptatea necesara, intr-un mod de viata practic, in care dorm foarte mult ziua, si foarte prost, iar noaptea...nu prea dorm, in general ma scald in cosmaruri:-j
Innebunesc fara caldura. Fara imbratisare, fara saruturi, fara un cuvant care sa-mi dea curajul sa continui sa cred in visele pe care mi le-am format. Normal ca..Sper sa se termine curand asta..dar nu ma afecteaza gandul la durata situatiei. Ma simt efectiv anesteziata, undeva "intre", unde depind de ceilalti, unde pot sa dau doar daca primesc, unde...aud doar bazaitul infundat din galagia de afara. Simt ca dorm si cand sunt treaza, pacat ca nu-i deloc odihnitor.
Deci, vreau sa dorm undeva unde sa fie cald si bine..si sa nu existe ceasuri.Sa fie o noapte cu luna plina si multe stele. Sa fie asa mult timp. Pana am curaul sa rup cortina si sa trag zorii cu soare spre mine.
Nu vreau sa scriu despre tine. Azi nu meriti. Pentru ca n-ai facut nici nimimul de efort ca sa imi readuci linistea. De fapt nici nu ai reactionat la supararea mea. Ma abtin din suflet sa nu iti scriu unele chestii pe care vreau sa le vezi direct in ochii mei. Cand ne-om vedea..ma rog. Somn.
Peste inca 2 zile:
Mi-e dooooooooooooooooooooooooooooooooor. De alint. De zambete moi, de ochisori somnorosi, de piele fierbinte, abia iesita din paturica, de buze moi cu gust de cafea, limba calduta si alunecoasa cu iz intepator de tutun..de camasa ta pe mine..si atat.
'Femeia este cel mai frumos si neobisnuit monstru, pentru ca te face sa te simti tu, nemernicul si usuraticul, barbatul divin."
Altadata:
Ma simt de pe alta lume. Prea de pe alta lume. Pierduta, de fapt ratacita. Pusa undeva la intamplare, parca intentionat de intamplator. Tu chiar vrei sa ma pierd?
Mai apoi:
Cateva cuvinte sa-mi elibereze spiritul. Urate sau frumoase. Nu-mi pasa. Cuprinzatoare sa fie. Am nevoie de ele ca de droguri, fie scrise, fie citite. Ma ajuta, ma echilibreaza, ma apara...ele ma iubesc. Nu-mi vine sa cred, si ma enerveaza, si ma revolta, cum pot sa cred cu tarie in "cuvintele ma iubesc" si nu pot sa cred asa in tot ceea ce imi zici tu, sau ce mi-ai zis tot timpul. De fapt stiu ca eu cred in marturisirile tale. Dar din cauza a tot ce-a strans in astia 18 anisori ai mei..refuz si gandul asta : de a crede orbeste in ceva. Pentru ca am crezut..si mai bine nu credeam, odata. As putea perfect, sa ma incred in faptul ca-s femeie si am..toate chestiile alea de care te-ai indragostit la mine.
Dar nu-s genu...
Cuvinte care curg aproape isteric pe pagini, nici macar nu le spefuiesc frumos.
Eu numai stiu. De frica finalului cel mare..care o sa fie candva, parca tot dau sa vad finalul in chestiile mai mici, pentru care tu nu iti faci griji deloc. Parca de fiecare data se apropie mai tare, desi fiecare lupta invinsa inseamna practic ca noi crestem. Nu?
Peste o ora..si cateva mesaje:
Urat. Totul e urat. Tu m-ai schimbat intr-o paranoica. Acum, totul, cand ceva se clatina imi pare imens, dezastruos, teribil, etc, precum un ultimatum..si inca unul..si inca unul...Si toate seamana intre ele. Daca asta simt acum, nu vreau sa stiu ce o sa simt, cand voi simti finalul, brut. Ma tem ca mi-e teama de prea multe. De ce tre sa stiu deja atat de multe despre suferinta, pericol, durere, degradare? De ce tre sa pot sa miros asta de la "1 km" departare? De ce recunosc, oferindu-mi-se o oportunitate, toate caile sigure catre nefericire, pe cele aproape sigur nemultumitoare intr-un final...si automat sunt obligata sa aleg caile care-s jumi-juma...ca sa imi dau tot sufletul si toata mintea, incercand sa alunec in partea buna, si de fiecare data (pana acum, cel putin) sa nu reusesc, fiindca imi scapau lucruri foarte fine, sau pentru ca am gresit persoana, sau pentru ca am avut nenorocul sa ma nasc in anumite conditii...etc! Deci, de ce e asa? Pentru ca suntem oameni si toata viata invatam? Si mai fain..Dar oare apuc vreodata, cu toate lucrurile pe care le invat de la viata sa construiesc ceva complet, de care sa ma pot bucura? Mai am timp pentru asta? Mai are cineva timp pentru asta? Cred ca...NU.
Urat. Totul e urat. Tu m-ai schimbat intr-o paranoica. Acum, totul, cand ceva se clatina imi pare imens, dezastruos, teribil, etc, precum un ultimatum..si inca unul..si inca unul...Si toate seamana intre ele. Daca asta simt acum, nu vreau sa stiu ce o sa simt, cand voi simti finalul, brut. Ma tem ca mi-e teama de prea multe. De ce tre sa stiu deja atat de multe despre suferinta, pericol, durere, degradare? De ce tre sa pot sa miros asta de la "1 km" departare? De ce recunosc, oferindu-mi-se o oportunitate, toate caile sigure catre nefericire, pe cele aproape sigur nemultumitoare intr-un final...si automat sunt obligata sa aleg caile care-s jumi-juma...ca sa imi dau tot sufletul si toata mintea, incercand sa alunec in partea buna, si de fiecare data (pana acum, cel putin) sa nu reusesc, fiindca imi scapau lucruri foarte fine, sau pentru ca am gresit persoana, sau pentru ca am avut nenorocul sa ma nasc in anumite conditii...etc! Deci, de ce e asa? Pentru ca suntem oameni si toata viata invatam? Si mai fain..Dar oare apuc vreodata, cu toate lucrurile pe care le invat de la viata sa construiesc ceva complet, de care sa ma pot bucura? Mai am timp pentru asta? Mai are cineva timp pentru asta? Cred ca...NU.
Oricum, ma simt ceva mai bine acum..desi tot ce-am scris nu-i cine stie ce. Unele fraze sau idei mai bune, altele chiar proaste. Oricum, util macar pentru mine. As deveni romantica dar prefer sa inec asta in sufletul meu, si e prea incert ca sa pot scrie. Si...oricum, deja ma topesc de dor. Iubesc, spre fericirea si nefericirea mea.
Peste o saptamana:
Ma doare ca nu ma mai vrei, ma doare sa stiu ca in loc sa te fac fericit, acum iti starmesc repulsie. Ma doare sa-mi zici ca ma iubesti mult si totusi sa vrei sa ramai acolo. Cunosc starea. E vorba despre tine. dar..cat doare:|
Si stiu ca e si vina mea. Si-acum cand sunt atat de fragila, si stau si plang fara sa vreau in fata ta, pentru ca imi plesneste capul, ma incrunt ca un copil nedumerit..si nu vreau decat sa intreb "Ce am facut sa nu ma vrei deloc acum? Cum te-am facut sa ma respingi si totusi sa imi zici ca ma iubesti atat de mult?"..Ma pierd in astea. Ma simt de parca am fi 2 copii. Ne desparte ceva asa..vag, dar de neinvins pana nu decizi tu. Eu sunt ingenuncheata si scancesc in palme, iar din cand in cand ridic ochii spre tine si intind o mana, iar tu te uiti din spatele unui perete de sticla la mine, privesti intristat, mangai geamul in dreptul chipului meu, si pot sa citesc pe buzele tale un "Te iubesc.." mut. Asta e sticla de care dau cu capul de zor.
Ma doare sa ma uit la catelul asta adorabil, sa-mi amintesc, sa simt cat de completa, clara, evidenta, decisiva, era iubirea cu care mi l-ai oferit. Iar acum il simt si pe el trist. Sau poate il umplu de scancete pe el. Are ochii tristi, pe bune..Ne asteptam taticul, barbatul, mentorul...Hai inapoi mai repede, crap de dorul tau. Si asta micu are nevoie de viata, de amandoi...invingatori, ca sa dea din codita.
Mi-e dor de ciocolata de pe buzele tale. Nu-mi place sa mananc de una singura. Vreau sa o topesc in gura apoi sa-mi invalui limba cu ea, si sa o caut apoi pe a ta, calda, umeda..si temperatura sa se dubleze deodata, si ciocolata sa se topeasca de tot, si gustul tau sa se evidentieze...asa..treptat, pana reuseste sa ma innebuneasca si sa ma faca sa te vreau total, invariabil. E aceeasi dorinta de fiecare data. Sa te am. Cat mai complet, cat mai pierdut, cat mai abandonat in mine. De restul ma ocup eu. E o vreme buna de cand tot ce imi doresc, e sa iti arat toata pasiunea pe care pot sa o detin, si care creste ca nebuna in ultima vreme, toata iubirea asta curata si neconditionata. Partea proasta la ele e ca au un termen de valabilitate. Tremur o saptamana cu gandul la tine, nu-ti bag in seama prostiile si zambesc tamp...apoi, daca nu reusesc sa culeg nici un rod, innebunesc pentru o zi. Am nevoie sa ma simt iubita:(, dorita, sau macar acceptata. De acolo ma fac eu placuta. Dar am nevoie disperata de asta. Practic sunt o femeie slaba, dar gandesc, ma port, ma cred, in majoritatea timpului asemeni unui barbat puternic. Poate aia trebuia sa fiu.. Sau poate trebuia sa fiu vreo regina undeva, sau vreo eroina martira, eram in stare.
Acum, revenind la ale mele simtaminte...partea buna a lor e ca-s reciclabile, de fapt, se purifica parca din ce in ce mai mult. Si uite-asa daca o saptamana vroiam sa te prind si sa te tachinez cu o mica tenta de posesie sau orice altceva nitel mai rautacios, saptamana urmatoare urlam de disperare sa te sarut usor, sa-ti bag mana sub tricoul meu ca sa simti tremurul pielii, sa-ti soptesc in ureche...Vroiam sa iti bag pana in pantaloni, si sa mangai usor fiecare parte, in timp ce eu ma umezeam brusc si temperaura corpului imi crestea cu cateva grade. Deja sangele alerga incins si tot ce vroiam era sa-ti ofer caldura mea, milimetru cu milimetru, textura, dupa textura. si vroiam sa te vad aprinzandu-se in ochii tai stelele acelea nebune. vroiam sa vad impulsul de-a ma controla, dar si cum ti se innmoaie toata fiinta si zambesti pierdut..iar apoi sa ai din nou un impuls demonic, sa ma prinzi hotarat de solduri si sa nu ma ierti. Sa-mi ofer o petrecere pe viata cu fiecare dintre "prieteni", pe rand..si cu cel mai impotant dintre ei, sa fiu neiertatoare. Sa-l ling, sa-l ud, sa-l mangai, sa-l sug usor, sa ma joc cu insotitorii sai, si cu nebunaticul care intotdeauna vrea in N. A, si-n timpul asta degetele mele sa umble pe toata pielea ta, alba, moale, parfumata in stilul tau, si Doamne ce parfum ai!. Sa ma joc cu porii tai, sa zgarii usor apoi, asa, cat sa simti infiorarea.. In timpul asta sa prind dorinta nebuna, impusa de gemetele tale, pierdute printre "Ah..cat de bine e", de a vrea fericirea finala, premiul meu final. Apoi sa maresc ritmul jocului, sa mi-l dincteze respiratia ta. Si sa te bucuri de extaz pana la explozie. Iar dupa ea, sa vad in ochiii tai sticlosi, o seriozitate amuzanta, in timp ce eu te sec, pana la ultima picatura. Iar apoi..relaxarea aia totala si brusca sa ne cuprinda, imbratisati, soptind, adormind...iubindu-ne.
Aseara:
Prea multe, oricum, nu devin o alta, fara nici un farmec, nu ma mai sacrific deloc. Pentru ca nu vreau, pentru ca ma iubesc prea mult, pentru ca nimeni nu merita atatea lacrimi, decat in momentul in care e capabil sa le pretuiasca pe fiecare-n parte, si pentru fiecare sa aiba un raspuns, si s-o transforme in zambet. Ori ne revenim impreuna, ori ne revenim separat. Oricum ar fi, eu asa numai stau. De azi, caut un drum clar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu