Tipete ascutite care razbat din interior spre exterior. Simtamantul ca vrei sa urasti gratuit. Peste el amploarea vinovatiei fata de tine insuti si viitorul tau.
Bocanci murdari calcand cu nepasare cruda in balti, blugi patati si geaca de piele personalizata. Sub toate astea acelasi costum de pisica care intotdeauna se strecoara. Pletele de foc putin spalacite sunt singurele care nu se ascund. De nimic. Nici de vreme, nici de natura, nici de privirile altora sau de propria reflexie. Sunt vii.
Mostenire enrgetica influenta si posibilitatea totusi de a face schimbari. E pacat ca totusi stii dinainte in mare cat o sa suferi in viata si singurul lucru pe care poti sa-l faci sa fie sa-ti alegi domeniul de durere. Sau poate e un noroc, si-ti ofera o oarecare liniste in viata. Sau poate..
Cand rauri de clipe disperate, insangerate, se varva continuu in lacul dureros al trecului si-l tulbura, il apasa si-l invie, la nesfarsit. Cand ecoul lui e infinit si tot ce poti sa faci e sa te invaluiesti in cer ca el sa te absoarba.
Sa ma lupt cu prostia, cu fixatiile, cu minti inchise si inimi incapabile sa iubeasca infinit e cea mai mare pedeapsa care mi se putea da. Sau poate cea mai mare ar fi fost sa fiu eu in locul lor si sa n-am nici capacitatea sa inteleg asta.
Sa cauti in ei un ochi de lumina, de infinit, o prapastie fara fund spre Univers e tot ce ramane de facut, zadarnic. O sa ne tot impiedicam de cioturi de ratiune.
Un poet nu e decat un suflet zdruncinat, dezradacinat, pentru o clipa, sau o vesnicie.
Salasluim captivi intr-o viata data. Ma intreb ce si cate vieti mai am pana la Eliberare. Pana o sa zbor singura, insa plina de Tot, in notiuni de Adevar si Absolut.
In lumea asta nu exista nimic..nici iubire, nici dreptate, nici libertate. Suntem condamnati sa le pierdem, sa le visam, sa le construim in mici machete uneori. . Suntem pedepsiti sa nu le avem nicicand aici pentru a ni le constui in noi insine acolo, ca fiind parte din Tot.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu